Bloomberg: Instabilitatea politică din România sperie investitorii

Bloomberg: Instabilitatea politică din România sperie investitorii
Publicat: 03/12/2012, 11:56
Actualizat: 07/02/2019, 00:13

România are nevoie ca alegerile parlamentare din această săptămână să pună capăt războiului politic dintre liderii țării, sau riscă să se confrunte cu declinul monedei, obligațiunilor și investițiilor, au declarat directori de companii și analiști consultați de Bloomberg.

România, țara cu cei mai mulți premieri începând din 1990 în rândul statelor membre UE, a fost condusă în acest an de trei guverne, întârziind planuri de a consolida economia și justiția. Investițiile străine directe au scăzut puternic, la 1,1 miliarde de euro în primele nouă luni ale acestui an, de la nivelul record de 9,5 miliarde de euro în 2008, iar leul se situează aproape de minimul istoric.

„Avem nevoie de un guvern care să pună în aplicare lucrurile pe care le promite. Lipsa de predictibilitate este cel mai important factor care influențează negativ mediul de afaceri”, a declarat Steven van Groningen, șef al diviziei din România a Raiffeisen Bank International.

Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta sunt prinși într-o luptă pentru putere care a condus la prăbușirea unui guvern în martie și la un vot de demitere a președintelui. Din cauza acestui conflict, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și-a exprimat îngrijorarea că România înregistrează un recul democratic, scrie Bloomberg.

Încrederea investitorilor a scăzut, alimentând majorarea costurilor de împrumut și împingând leul la un minim record de 4,652 lei pe euro la începutul lunii august. Volatilitatea a determinat Banca Națională a României să oprească o serie de reduceri de dobândă, al căror scop era stimularea economiei.

Costul asigurării datoriei pe cinci ani a României împotriva riscului de neplată (default) prin contracte Credit Default Swaps a urcat la 2,28%, de la 2,06% la mijlocul lunii octombrie, minimul ultimilor doi ani.

„Nu cred că actuala coaliție de guvernare este conștientă de pericolele cu care se confruntă. (Incertitudinea, n.r.) afectează investițiile străine, întrucât companiile devin foarte suspicioase privind prezența într-o țară în care nu știu la ce să se aștepte”, a declarat Michael Taylor, analist la Oxford Analytica.

Scepticismul privind capacitatea Guvernului de a-și respecta promisiunile agravează temerile legate de înrăutățirea situației economice, potrivit Bloomberg.

Coaliția Uniunea Social Liberală a premierului Ponta ar putea câștiga 57,4% din voturi la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj derulat de IMAS în octombrie, citat de Bloomberg. Partidele asociate președintelui Băsescu se situează, în același sondaj, la 16%. Marja de eroare a sondajului, realizat între 10-18 octombrie pe un eșantion de 1.039 de persoane, este de 3%.

„Faptul că acest an electoral se va încheia este o veste bună, întrucât politicienii vor lăsa deoparte disputele politice și vor aborda aspecte cheie. Indiferent de formula Guvernului după vot, ne așteptăm să asigure stabilitate și predictibilitate pentru mediul de afaceri”, a declarat Mark Mobius, manager care administrează active de 50 de miliarde de dolari la compania Templeton Asset Management.

Perspectiva unei victorii decisive a actualei coaliții aflate la guvernare, care să-i dea premierului Ponta suficientă susținere parlamentară pentru a-și pune în aplicare agenda, ar putea ajuta la câștigarea încrederii investitorilor, afirmă Gyula Toth, care participă la administrarea unor active de 400 de milioane de euro la firma Ithuba Capital din Viena.

„Așteptările sunt ca actualul guvern să câștige alegerile și să ajungă la un acord cu FMI la scurt timp după, posibil chiar în primul trimestru. Dacă are loc o schimbare în acest scenariu, ar putea avea impact negativ”, a spus Toth.

Ponta și Băsescu sunt ambii de acord că România are nevoie de o înțelegere cu FMI și UE anul următor, la încheierea actualului acord preventiv, semnat în 2011. România nu a tras fonduri prin acordul în desfășurare.

Următorul guvern trebuie să dezvolte infrastructura și piețele de capital, dar și să îmbunătățească legislația, afirmă Mobius și directorul OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Infrastructura României este printre cele mai slabe din UE, potrivit Băncii Mondiale. România, cu o dimensiune apropiată de cea a Marii Britanii, are doar trei autostrăzi, cu o lungime însumată de 500 de kilometri, notează Bloomberg.

Companiile, precum producătorul german de anvelope Continental, au nevoie de îmbunătățirea sistemului de transport pentru a putea distribui și pentru a putea livra în țările vecine.

„Într-un an va fi locul perfect în care să-mi fac planuri de afaceri și să mă dezvolt, deoarece suntem aproape de surse de materii prime și de rute importante pentru transportul anvelopelor”, a declarat șeful fabricii Continental din Timișoara, Pedro Carreira.

Dacă va câștiga alegerile, coaliția aflată în prezent la guvernare intenționează să adopte măsuri care să stimuleze economia și ar putea lua în considerare unele reduceri de taxe și majorări de salarii, potrivit programului prezentat. Alianța de opoziție a promis să reducă cota unică de 16% și să diminueze contribuțiile sociale.

După atât de multe promisiuni și atât de puțină acțiune în trecut, șeful Raiffeisen România afirmă că va aștepta să vadă dacă politicienii își vor îndrepta atenția către economie în loc să se urmărească unul pe altul.

„Propunerile sunt doar vorbe. Ceea ce avem nevoie este o creștere a capacității administrației de a-și îndeplini promisiunile”, a mai spus van Groningen.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Crima de la Brăila. Primele declarații făcute de soțul Marinei, medicul stomatolog ucis cu sânge...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Ordin UE, obligație în România. Decizie pentru cine stă la bloc. Se trece pe zero
Adio aer condiționat! Ce îi așteaptă pe bucureșteni
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
În urmă cu 141 ani se năştea Il Duce